
Procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu: data şi locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator; numele, prenumele, domiciliul şi codul numeric personal ale contravenientului, descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea împrejurărilor care pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie; posibilitatea achitării, în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ; termenul de exercitare a căii de atac şi instanţa la care se depune plângerea.
În cazul contravenienţilor cetăţeni străini, persoane fără cetăţenie sau cetăţeni români cu domiciliul în străinătate, în procesul-verbal vor fi cuprinse şi următoarele date: seria şi numărul paşaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberării acestuia şi statul emitent.
În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoştinţă contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare. Obiecţiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica „Alte menţiuni”, sub sancţiunea nulităţii procesului-verbal.
Lipsa uneia dintre menţiunile privind numele şi prenumele agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, codul numeric personal pentru persoanele care au atribuit un asemenea cod, iar, în cazul persoanei juridice, lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată şi din oficiu.
Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator şi de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de faţă, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puţin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde şi datele personale din actul de identitate al martorului şi semnătura acestuia.
În cazul în care contravenientul refuza sau nu poate sa semneze procesul-verbal si aceste împrejurari sunt înregistrate cu mijloace audio-video ale organului din care face parte agentul constatator, acesta va mentiona împrejurarile în procesul-verbal fara a mai fi necesara confirmarea lor de catre un martor.
Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. Plângerea se depune şi se soluţionează în baza competenţei alternative la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia ori la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul.(Ordonanţa nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor)
MODEL PLANGERE IMPOTRIVA PROCESULUI VERBAL DE CONTRAVENTIE
DOMNULE PRESEDINTE,
Subsemnatul(a) ………….., domiciliat(a) in ……………..,CNP…………………formulez in termen:
PLANGERE CONTRAVENTIONALA
impotriva procesului-verbal de contraventie nr. …….., din …………, incheiat de ……….., prin care, in baza art. …, din ………., am fost sanctionat(a) cu a carui anulare o cer.
Motivele plangerii:
In fapt, am fost sanctionat(a) cu ……….. pentru faptul ca ………… dar procesul verbal nu cuprinde ……………asa cum trebuia sa cuprinda in mod obligatoriu conform cerintelor legii.
SAU
Eu nu sunt vinovat(a) de savarsirea faptei, deoarece …………,
Pentru acest motiv/e va rog sa dispuneti admiterea plangerii si anularea procesului verbal de contraventie nr…din data….
In drept, imi intemeiez plangerea pe dispozitiile art. 31 alin.1 din Ordonanţa nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor
In dovedirea motivelor enuntate inteleg sa ma folosesc de proba cu acte, proba cu expertiza tehnica si proba cu urmatorii martori: ……….. ………. si de orice proba care va fi necesara.
Data depunerii
…………..
Semnatura,
……….
Lasă un comentariu